Archive for Ianuarie, 2009

Întâlniri încrucişate, un film de Anca Damian

Duminică, Ianuarie 25th, 2009
O întâmplare prin care a trecut Mihai Dobrovolschi este punctul de plecare al filmului.
 

Diana Cavallioti, Marius Rizea şi Andi Vasluianu.

Întâlniri încrucişate
este un triptic. Sunt trei poveşti distincte ai căror
eroi ajung să interactioneze. Într-o primă istorie, vedeta de radio
Gabi Bogdanovici află că este admirat de un puşcăriaş, care îi seamănă
foarte mult. Merge să-l cunoască şi la penitenciar întâlneşte un alt deţinut si
pe sefa închisorii, ale căror vieti sunt prezentate separat. El,
proaspăt eliberat şi derutat, ea, prinsă într-un amor.

 
Cei trei
nu au nimic în comun, dar ajung să-şi taie calea, îsi influenţează
destinele, pentru ca în cele din urmă să îşi vadă mai departe de viaţă,
fără a avea imaginea de ansamblu a deviaţiilor provocate în celelalte
existenţe. Cu alte cuvinte, vedem cum bătaia de par a unui barman din
Rahova, poate provoca o furtună în conştiinţa unui realizator radio de
succes, fără ca nimeni să ştie de circumstanţele care au determinat
mersul lucrurilor.
 
În rolurile principale sunt distribuiţi Mimi
Brănescu, care e un fel de Dobrovolschi, Andi Vasluianu, un
pârnăiaş fără noroc, Doru Boguţa, sosia lui Bogdanovici, şi un domn din ţara lui Nokia, care se conectează cu şefa penitenciarului,
interpretată de Oxana Moravec.
 
Filmul e de văzut, deşi s-ar putea să-l uiţi destul de repede.
 

 
Mimi Brănescu şi Andi Vasluianu (dreapta)

Oxana Moravec şi regizoarea Anca Damian (dreapta)

  • Share/Bookmark

Cum să faci un milion

Marţi, Ianuarie 20th, 2009
Este titlul unei cărţi apărute în Rusia, care chiar te învaţă cum să faci bani. Se vinde foarte bine şi este oferită mult drept cadou.
 
L-am căutat pe internet pe autor, Evghenii Gordeev, şi am găsit două personaje
proeminente cu acest nume: unul director în publicitate şi unul şef al
Institutului Seismologic din Kamceatka. Bănuim că primul dintre ei a avut
inspirata idee a cărţii.

Imaginile au fost preluate de pe edgar-hoover.livejournal.com.

 

Lucrarea are 200 de pagini. 

 
 

Cuprinsul are opt capitole, dintre care doar patru cu titlu: 1. Cum să
câştigi un milion 2. Ce faci dacă n-ai avut succes din prima 3. Ce faci
dacă nu eşti sigur pe succesul tău 4. Ce faci dacă deja ai câştigat,
dar ţi-ai cheltuit banii.

 
 

 
Pe o sută de pagini, cititorul primeşte un sfat: muncă, muncă, muncă, muncă, muncă, muncă, muncă, muncă, muncă, muncă, muncă, muncă, muncă, muncă, muncă, muncă, muncă, muncă, muncă, muncă, muncă, muncă, muncă, muncă, muncă, muncă, muncă, muncă, muncă, muncă, muncă, muncă, muncă, muncă,…
 


Pe cealaltă sută de pagini, ai o agendă. Prima oră a zilei este 6. Ultima, 23.
 
Hai, deşteptarea, e deja 11.
  • Share/Bookmark

Osânda la Dilema Veche

Sâmbătă, Ianuarie 10th, 2009
Dilemateca, suplimentul sau complementul Dilemei Vechi, a apărut pe tarabe la pachet cu Seria Comisarul! Totul la numai 17 lei!
 
Cherchez la femme
 
Ca să fie limpede, reluăm: "prima revistă despre cărţi şi lectură
din România", cum şi-a zis Dilemateca, se vinde doar la superofertă cu
trei filme de-ale lui Sergiu Nicolaescu, aşa cum Shogunul se livra
dimpreună cu Directivele Congresului al XIII-lea. În cazul de faţă, nu ştii care e balastul şi care propulsorul. Comisarul Moldovan, Lăscărică şi Paraipan îi vând pe Pleşu, Cosaşu şi pe Alex Leo Serban ori
viceversa? Poţi bănui. Altminteri, publicurile celor două creaţii au în
comun cam cât au Tzahalul cu Hamasul.
 
 
Te întrebi ce va urma? Nu
te îngrijora pentru soarta Dilematecii. Sergiu Nicolaescu are filme
fără număr şi nu dă semne că s-ar opri. Anul ăsta scoate unul despre
Carol I, iar Supravieţuitorul se pare că n-a murit, doar s-a senilizat
un pic, dar de-o trilogie tot mai are sânge în pistolet. Unde mai pui
că Saizescu, Mureşan sau Corjos abia aşteaptă să susţină presa
culturală glossy, cu ale lor Păcală, A doua cădere a
Constantinopolului sau Liceenii.
 
Dar dacă n-o sa-i mearga nici
aşa?! Probabil că directorul de la Adevarul Holding, Razvan
Corneţeanu, va anunţa că închide revistele (ce i-ar mai plăcea!),
Mircea Dinescu o va recupera de la Patriciu, îi va schimba numele în
Dilema Veche a Săracului, o va scoate pe piaţă la pachet cu o butelcă
de Gălbioară de Potelu, vreun an îi va ţine pe dilematici pe băutură şi
mâncare – că bani de unde, la Dinescu? -, apoi va vinde revista lui
Vântu, care la un moment dat i-o va da de pomană lui Dinescu, care o va
relansa susţinut de amicul său Gigi Neţoiu etc.
 
Poate că oamenii
de la Dilema Veche nu sunt relaxaţi cu situaţia (sau poate că sunt),
dar după ce ţi s-a pus numele pe maşina trustului laolaltă cu Click, niciun disconfort şi nicio vanitate nu mai au temei.

P.S. Tot sub presiunea patronatului împilător (alţii ar zice că din puturoşenia vreunui redactor), Dilema Veche a ajuns sa bombăne pe seama unui site derizoriu ca MenReport. 

  • Share/Bookmark
Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

Parerea ta conteaza

Echipa Weblog.ro e alaturi de tine! Da-ne un semn!

  • Vrei sa iti faci cont pe www.weblog.ro si intampini dificultati?

  • Ai intrebari legate de folosirea site-ului?

  • Doresti sa ne comunici comportamentele abuzive ale unor membri?

  • Vrei sa faci comentarii sau sa ne dai anumite sugestii?

P A R E R E A T A